60% dintre restaurantele, barurile și cafenele din România intră în faliment în primele 9 luni de la deschidere, iar 80%, incluzându-le și pe cele care dispar după trei trimestre, au aceeași soartă în primii 5 ani de funcționare, susține Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), pe baza mai multor studii realizate de-a lungul timpului pe acest segment de piață. Potrivit Eurostat, românii cheltuiesc doar 1,1% din venituri la restaurante sau cafenele, în timp ce spaniolii alocă 14,6%. Media UE este de 6,8%. În plus, economia românească se îndreaptă către o criză acută de personal calificat, în condițiile în care datele statistice arată că numărul locurilor de muncă vacante aproape s-a dublat, de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016, potrivit unui studiu KeysFin – iar industria HORECA este printre cele mai afectate sectoare.
Citiți tot articolul, aici.
