În cele din urmă, sectorul vinului și cel al distribuției tradiționale de bunuri de larg consum, vor putea beneficia de finanțare din fonduri europene, special alocate pentru susținerea mai multor industrii afectate de criza sanitară. După „lupte la baionetă” și proteste publice, deputații au fost convinși să voteze includerea celor două sectoare între industriile ce vor beneficia de fonduri comunitare.
„Prin modificările aduse Ordonanței (n.r. – OUG nr. 130/ 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19) se completează coduri CAEN ale sectoarelor economice afectate de actuala criză și se schimbă grila de punctaj din Anexa 4 – Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții. Excluse inițial de Guvern în textul Ordonanței din 6 august, domeniile producerii vinurilor și cel al distribuției tradiționale de bunuri de larg consum, împreună cu alte domenii economice, au devenit eligibile la finanțare prin lege. Cele două sectoare economice au o cifră de afaceri estimată la 5 miliarde de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.
Continuarea articolului, aici.
Sursa: Focus-Energetic.ro