Programul reprezintă o reușită și este foarte apreciat de legumicultori, arată MADR. Importul de tomate s-a diminuat cu 50.000 de tone, urmare a acestui program, consideră MADR.
S-au înscris în program un număr de 9.350 legumicultori. Au beneficiat de ajutorul de 3000 euro un număr 4397 fermieri care au încasat 59,3 milioane lei și au obținut o producție de 50.000 tone roșii, fără pesticide, livrate pe piață, diminuandu-se astfel importul cu acesta cantitate.
În 23 octombrie 2017 a început ciclul II al programului, unde participă încă 4432 legumicultori. 2.442 dintre ei au și primit sumele în baza programului – 7,11 milioane euro (circa 32,9 milioane lei), iar pentru 631 s-au solicitat la MFP înca 1,8 euro (circa 8,5 milioane lei).
Sursa articolului: www.roaliment.ro