Dezbatere publică pe tema modificării unor acte normative în domeniul comercializării produselor agroalimentare

În data de 14 decembrie 2018, Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) a organizat la București o dezbatere publică pe tema modificării unor acte normative în domeniul comercializării produselor agroalimentare. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Legislație actualizată pentru un comerț calitativ cu produse agroalimentare” (cod proiect 111846), finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

Au participat membri ai asociațiilor profesionale care activează în domeniul producției, comerțului și serviciilor conexe distribuției de bunuri, reprezentanți ai mediului academic, ai Casei Româno-Chineze, reprezentanți ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Transporturilor, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, domnul senator Robert Cazanciuc, domnul deputat Valeriu Steriu.

Obiectivul mesei rotunde a fost dezbaterea propunerilor de modificări legislative rezultate în urma studiului privind actele normative în domeniul comerțului cu produse agroalimentare necesar a fi actualizate și a cursurilor de instruire, realizate până la această dată în cadrul proiectului.

În cadrul dezbaterilor s-au conturat următoarele idei principale:

1. Necesitatea imediată a modificării unor acte normative deoarece nu sunt actualizate cu realitățile și nevoile pieței. Cu titlu de exemplu:

  • Ordonanța de Guvern nr. 99/ 2000 – privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  • Legea 321/ 2009 – privind comercializarea produselor alimentare;
  • Hotărârea de Guvern nr. 775/ 2015 – Privind Aprobarea Strategiei Naționale Pentru Competitivitate 2015-2020;
  • Codurile Fiscal și de Procedură Fiscală;
  • Legea nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • Legea 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor;
  • Legea 248/ 2015 privind modalitățile de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

2. Determinarea autorităților publice de a stopa expansiunea marilor magazine în orașele României pentru a nu se multiplica experiența nefericită din București din punct de vedere al lipsei de dezvoltare armonioasă a rețelei și tipurilor de distribuție.

3. Susținerea prin politici publice coerente la nivel național a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu capital autohton.

4. Susținerea prin politici publice coerente la nivel național a dezvoltării distribuției și comerțului cu produse agroalimentare autohtone.

5. Definirea în legislația națională a noțiunii de distribuție de bunuri ca sector economic vital pentru eficientizarea lanțului alimentar de la producător la consumator.

6. Necesitatea încurajării prin politici publice naționale eficiente a asocierii producătorilor și comercianților români.

Reprezentanții tuturor ministerelor prezente și-au manifestat interesul pentru dialogul ulterior mesei rotunde.

Senatorul Robert Cazanciuc și deputatul Valeriu Steriu au subliniat importanța rolului activ al asociațiilor profesionale în elaborarea politicilor publice de către Parlament și Guvern, avându-se astfel garanția legitimității interesului public – privat. Parlamentarii români și-au manifestat întreaga disponibilitate pentru a analiza propunerile de modificări legislative pe care ACDBR le va formula în cadrul Proiectului POCA.

Unul dintre rezultatele finale ale proiectului finanțat cu fonduri europene prin POCA este elaborarea de propuneri legislative de modificare a minimum cinci acte normative în domeniul comerțului cu produse agroalimentare.

Următoarea masă rotundă în cadrul proiectului va avea loc în luna martie a anului viitor, ocazie cu care vor fi prezentate propunerile finale de modificări legislative, în vederea dezbaterii lor cu reprezentanții asociațiilor profesionale, ai presei și ai autorităților publice.

ACDBR este singura asociație profesională în domeniul distribuției tradiționale de bunuri de larg consum, având 35 de membri la nivel național, cu o cifra de afacere totală de cca 800 de milioane de euro.

Dezbatere publică pe tema modificării unor acte normative în domeniul comercializării produselor agroalimentare
Derulează în sus