Emil Dumitru rămâne unul dintre susținătorii legilor 150 și 88, chiar dacă ambele acte normative au fost contestate de Comisia Europeană. Prins între dorințele producătorilor și procesatorilor din federația pe care o conduce, președintele ProAgro a fost de acord să modifice unele aspecte în legea 150, dar în sufletul lui râmâne adeptul liniei dure care a impus anul trecut cele două acte normative prinvind industria alimentară. Din păcate pentru el, pare că a rămas singur în acest război, chiar și în propria federație. Despre acest subiect pe larg, dar și despre altele, puteți citi în interviul acordat în exclusivitate revistei noastre.
RO.aliment: Ne aflăm la câteva zile de expirarea celor două luni oferite de Comisia Europeană (n.r. 20 aprilie 2017 este termenul limită) pentru a modifica punctele incriminate din legea 150. La prima dezbatere în comisia de specialitate din Camera Deputaților s-au făcut câteva modificări, totuși procentul de 51% a rămas, cu amendamentul că „produsele din lanțul scurt” vor fi acum „produse autohtone”. Vă mai ajută legea în forma actuală?
Emil Dumitru: Legea 150 a fost plină de bună intenții numai că, din păcate, avem un stat pasiv în ceea ce privește aplicarea legilor publicate în Monitorul Oficial și de aceea am ajuns în situația de astăzi. Cred că trebuie să vedem legea din două perspective: una a producătorului care își poate desface în supermarket produsele proaspete enumerate în textul actului normativ și cealaltă din punctul de vedere al procesatorului care se află într-o competiție de promovare a brandului propriu, unde avem nevoie de servicii de promovare.
Nu putem să discutăm despre „parteneriat direct”. Dacă „lanțul scurt” în regăseam definit, chiar și lacunar, în Regulamentul 1305, „parteneriat direct” nu știu ce înseamnă și nu putem merge pe el. Putem, în schimb, discuta de o gândire conceptuală care să cuprindă filieră de produs agroalimentar, acord interprofesional și organizații interprofesionale pe filieră de produs.
Cât privește definirea produsului românesc ca „produs autohton”, eu cred că o putem rezolva foarte ușor dacă vom discuta de acord interprofesional și filieră de produs agroalimentar. Trebuie să rezolvăm și problema practicilor comerciale neloiale. În 2016 a apărut un raport al Comisiei Europene referitor la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare. Din păcate, anumite astfel de practici încă persistă în piața din România. Retailul trebuie să recunoască că e nevoie de împărțire echitabilă a profitului pe filieră, nu să ne omorâm producătorii și procesatorii. Comercianții judecă un produs la cât profit le aduce un metru de raft pe care stă acel produs. Nu contează că el este din România sau Zimbabwe.
În ceea ce privește infrigementul, care pare un fel de Bau-Bau ce îi sperie pe toți, sunt niște minciuni sfruntate. Vorbim de amenzi uriașe pe care le riscă România pentru legea 150, dar noi nu am adoptat nici normele de aplicare pe acel vestit procent de 51%, astfel încât să știm ce efecte își poate produce.
Câteva paragrafe din adresa Comisiei Europene au fost copiate din reclamația transmisă de AMRCR. Este culmea cum Comisia Europeană ne acuză că am pus bariere comerciale în ceea ce privește lanțul scurt de aprovizionare, iar definița „lanțului scurt” este dată într-un Regulament european. Eu cred că s-a mers prea departe cu aceste reclamații ale producătorului român la Bruxelles.
Până la urmă, hipermarketul face afaceri în România și trebuie să își concentreze atenția asupra producției de aici, pe care consumatorul român o cere. Legea 150 a încercat să reglementeze bunul simț în comerț. Nu este corect ca în fiecare an România să primescă 2,8 miliarde de euro plăți directe și o mare parte din banii respectivi să îi găsim în profiturile comercianților. Acesta nu face decât un act de vânzare, chiar pe credit furnizor și-au deschis alte magazine prin faptul că în trecut plăteau marfa la peste 120 de zile.
De asemenea, o să discutăm la Comisia de agricultură din Camera Deputaților să reglementăm marca proprie. Aceasta beneficiază de zero taxe, zero risturne, zero note de creditare și, în consecință, au un preț mult mai mic decât produsele brandurilor din industria alimentară care au plătesc risturne. Practic, toate taxele și serviciile din trecut au fost convertite în aceste risturne pe care Ministerul de Finanțe, din pasivitate, refuză să verifice ce s-a întâmplat odată cu adoptarea legii 150.
Dumitru: Câteva paragrafe din adresa Comisiei Europene au fost copiate din reclamația transmisă de AMRCR. Nu vom uită că ne-au pârât la Bruxelles pe o lege care nu își producea efecte
RO.a: De ce state precum Franța și Italia au reușit să treacă legi precum 150 sau 88 și noi, nu? Colegii dvs din mediul asociativ au spus că nu am respectat procedura de anunțare a Comisiei Europene în stadiul de proiect al celor două legi. Pe de altă parte, Daniel Botănoiu, secretarul de stat al MADR, spune că nu trebuia să facem acest pas, întrucât nu este vorba despre ajutor de stat. De care parte a baricadei vă poziționați?
E.D.: Legea 150 nu trebuia notificată pentru că nu este o lege care să aibă incidență din punct de vedere al liberei circulații a mărfurilor. Doar ordonam piața în ceea ce înseamnă modul de comercializare a produselor alimentare a acelor agenți economici a căror cifră de afaceri depășește 2 milioane de euro.
De exemplu, în Franța, într-o regiune importantă a țării, nu se primește autorizație de construcție a unui supermarket până nu se vine cu un procent de cel puțin 90% din contracte cu producătorii din zonă. Când românii care se află la conducerea acestor lanțuri de supermarketuri vor înțelege că vremea vasalității a trecut și că trebuie să discute cu patronatul pentru a-i explica care este situația de fapt în România și că dorim parteneriate corecte, nu doar câțiva românași care sunt la butoanele acestor multinaționale să câștige foarte mulți bani, falimentând foarte multe firme românești, atunci vom intra într-o normalitate.
RO.a: Susțineți introducerea în noua formă a legii a unei perioade limitate de aplicare?
E.D.: În urma unei ședințe a membrilor ProAgro am decis să impărțim în două legea: o parte pentru produsele procesate și o alta pentru produsele proaspete. Nu cred că este cazul să impunem un timp limitat de aplicabilitate. Dacă după un an de la intrarea în vigoare a unei legi, nimeni nu vrea să o respecte, este clar că avem o problemă și în ceea ce privește forța de coerciție a statului pentru respectarea unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Vă garantez că în Franța nu s-ar fi întâmplat așa ceva.
Sunt de acord că în lege sunt lucruri care pot fi îndreptate, dar nu pot fi de acord că totul este prost în actul normativ și numai câteva minți luminate dețin adevărul absolut și că supermarketurile au dreptate când spun că legea trebuie abrogată. Să știți că și producătorii români plătesc taxe și impozite, iar industria alimentară este cel mai mare angajator. Nu cred că 55-60 de mii de angajați ai acestor rețele de magazine sunt un argument atât de puternic încât să falimentăm tot ce a mai rămas de falimentat din industria alimentară românescă.
RO.a: Dar industria alimentară a fost de partea supermarketurilor în acest război. Romalimenta și Asociația Română a Cărnii s-au opus legii 150.
E.D.: ARC a avut o poziție nuanțată. Oamenii au constatat că acele servicii de promovare au fost incluse în risturne și nu au niciun control în ceea ce privește furnizarea acelor servicii. Sunt de acord acolo unde există competiție de brand, unii să solicite acele servicii. Scopul nostru este să facem împreună afaceri în industria alimentară, dar asta nu înseamnă că eu voi spune ceva după dictare. Eu vreau să fac lucrurile să funcționeze înr-o piață dereglementată și într-o canibalizare a pieței care ne va costa. Ca exemplu, industria laptelui în care mici procesatori aproape că au dispărut odată cu aderarea României la UE, și abia acum fermierul român își dă seama cât de importanți erau aceștia. Când depinzi de câțiva jucători mari devii vulnerabil.
RO.a: Care sunt diferențele între legea pentru produse proaspete și cea pentru industria alimentară?
E.D.: Eliminarea lanțului scurt, acele servicii pe care industria alimentară le dorește, dar vor fi defalcate și nu incluse în servicii conexe. Discutăm și vom găsi o metodă de implemetare a legii în cele din urmă. Nu pot să nu îmi exprim dezacordul față de procedura pe care colegii din retail au ales-o, de a merge să reclame ceva ce încă nu producea efecte. Vom ține minte lucrul acesta. Astfel de abordări nu fac bine și întotdeauna adevărul va ieși la iveală.
RO.a: Faptul că un mare lanț de magazine și-a înființat o cooperativă este un lucru benefic pentru producătorii români?
E.D.: Este un lucru bun. Îl felicit pe domnul Căpățână pentru inițiativă. Vreau să văd cu vor simți acum magazinele riscul producției. O cooperativă, în primul rând, trebuie să producă, să sorteze, să ambaleze, să eticheteze și abia după aceea să vândă. Văd un efect pozitiv al legii 150 faptul că se fac investiții din partea comerciantului care era obișnuit să pună spre vânzare anumite produse și să obțină imediat profit. Acum trebuie să investească ca să facă profit și astfel ne va înțelege și pe noi de ce vorbim de practici comerciale neloiale.
Dumitru: 17 litri de lapte materie primă din 100 au venit din comerțul intracomunitar în 2016
RO.a: Legea 88/2016 privind etichetarea de origine a laptelui a intrat și ea în atenția Comisiei Europene. O nouă amenințare cu infrigement pentru România.
E.D.: Ca și consumator eu vreau să știu dacă laptele materie primă din produse vine din România sau nu. Conform datelor statistice pentru anul trecut, 17% din cantitatea de lapte procesată în țara noastră provine din comerțul intracomunitar. Dacă vorbim de dezvoltarea zootehniei și informarea consumatorului, atunci să scriem pe etichetă dacă laptele folosit provine de la o fermă din România sau din alt stat UE. Nu este nimic rău în asta. Dacă vă voi întreba, ca și consumator, dacă preferați un produs din Polonia sau unul românesc, similar ca preț, fără îndoială veți răspunde ca îl doriți pe cel românesc.
RO.a: Ștefan Pădure spunea că etichetarea de origine poate fi un vector de marketing pentru piața internă, dar nicidecum pentru export. El susține că în afară ar trebui să mergem cu brandul UE, întrucât România nu a investit în campanii de publicitate ca alte state membre, iar scandalurile alimentare din ultimii ani au lăsat urme în conștiința publicului din Occident.
E.D.: Eu l-aș întreba pe Ștefan de ce nu se numește Asociația pentru Promovarea Alimentului European în loc de numește Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc. Mie nu îmi este rușine să spun că sunt din România și nu cred este o problemă din punct de vedere al calității produsului românesc, ci mai degrabă din punct de vedere al percepției consumatorului comunitar. Este opțiunea producătorului dacă își pune sau nu țara de origine pe produsul pe care îl exportă, dar pe teritoriul României cred că este un avantaj competitiv suficient de mare dacă scrii pe eticheta produsului tău că este lapte provenit de la fermele din România.
RO.a: Scandalul dublului standard a ajuns la faza probelor. Ungaria, Slovacia și Cehia au prezentat la Bruxelles analizele care demonstrează că în același ambalaj se găsesc produse diferite vândute pentru Est și Vest. Juridic privind, este vorba despre o înșelare a consumatorului sau despre o adaptare a gustului în funcție de țară?
E.D.: Să înțeleg că noi avem gusturi mai ieftine decât un francez? Sau cârnatul mai gras nu înseamnă de fapt costuri de producție mai reduse? Mă întreb în calitate de consumator. Noi nu trebuie să devenim coșul de gunoi al Europei sau dacă am fost trebuie să ieșim de acolo. Nu înțeleg de ce colegii mei de la organizația interprofesională de carne de pasăre și ouă nu au declanșat o acțiune mai de amploare pe tema ouălelor din Polonia cu salmonella și la un preț de dumping. Asta înseamnă că există dublu standard. Dacă facem o analiză cât cheltuie statul român cu tratarea bolilor generate de tot felul de produse care sunt neconfome, vom constata că va fi mult mai simplu să întărim toate organismele de verificare și control să facă analizele astfel încât să asigure o piață concurențială corectă.
Eu refuz să cred că tot ce se află pe piața din România provenit din comerțul intracomunitar are un dublu standard, dar, în același timp, la anumite produse am mari dubii, pentru că cei din industria alimentară românească nu reușesc să se alinieze cu prețurile la ceea ce propune un producător din alte state membre. Lucrurile acestea trebuie claificate de MADR, ANPC și ANSVSA.
RO.a: De ce dvs și colegii dvs din mediul asociativ nu ați făcut aceste analizele? Cele trei state par că ne-au târât și pe noi în acest scandal?
E.D.: Nu ne-au tras. Mai degreabă ne-au obligat să facem niște verificări și să vedem care este situația de fapt. Discutăm de UE ca un concept abstract, dar fiecare stat membru are interesele lui economice. Să vă dau un exemplu. România nu a beneficiat de stocajul privat al cărnii de porc, spre deosebire de alte state membre. Astfel au putut să acumuleze foarte multe stocuri de carne de porc, iar odată luați banii de la UE pe acest stocaj și-au permis să arunce pe piață cantității enorme de carne de porc la prețuri de dumping, care a dus la concurență neloială. În definiția din Regulament, carne proaspătă este și carnea congelată. Este o tâmpenie ce va trebui amendată la un moment dat. Astfel, la consumatorul din țara de origine producătorul respectiv a folosit carne proaspătă, iar la noi a venit cea din stocajul privat. Lucrurile acestea au un impact în ceea ce înseamnă competiția în piață.
Sursa articolului: www.roaliment.ro