Șase giganți din industria alimentară și a băuturilor vor să aducă în Europa modelul britanic tip semafor de etichetare nutrițională

Coca-Cola, Mars, Mondelez, Nestle, PepsiCo si Unilever vor adăuga etichetelor produselor lor, vândute pe piața UE, logo-uri nutriționale similare modelului tip semafor din Marea Britanie. Totuși, specialiștii au criticat utilizarea ca referință a porției și nu a valorilor nutriționale la cantitatea de produs.
Amănunte despre tendințele în etichetare veți afla în cadrul expo-conferinței “Produsul Romanesc-realități și perspective în 2017, organizată în perioada 10-11 mai, la Clubul Diplomatic București”.

Grupul operativ instituit pentru a pune în aplicare măsura, nu a stabilit încă detalii precum introducerea acestui tip de etichetare în anumite țări, înaintea altora, dar ceea ce se cunoaște în prezent este faptul că noul tip de etichetare se va aplica întregului portofoliu european de produse al fiecărei companii. De asemenea, în prezent, companiile nu sunt încă în măsură să avanseze un termen până la care noua etichetare va fi pe ambalaj.

”Se vor face propuneri și guvernelor care doresc să introducă etichetarea interpretativă,” au explicat acestea.

Posibilitatea de a avea un front comun la nivelul UE, în ceea ce privește etichetarea nutrițională simplificată, cu coduri de culori, s-a făcut auzită pentru prima oară în timpul discuțiilor cu privire la propunerea Comisiei Europene pentru revizuirea normelor privind etichetarea produselor alimentare în UE, care a fost lansată în ianuarie 2008.

Cele șase companii au arătat, într-un declaraţie comună, că este important pentru consumatori să aibă o modalitate simplificată, coerentă și unică pentru întreaga Europa, de etichetare nutrițională, în conformitate cu regulamentul UE existent.

„Scopul final este de a pune la dispoziția consumatorilor un sistem robust de etichetare nutrițională care să-i ajute pe aceștia să facă alegeri echilibrate și atente”.

„O proliferare a sistemelor naționale i-ar împiedica pe consumatori să înțeleagă specificațiile din etichete și ar fi o barieră în calea pieței unice.“

O interpretare mai ușoară

Firmele au spus că sistemul actual de referință cu privire la etichetarea nutrițională, utilizat până în prezent în mod voluntar întrece nivelul cerințelor minime obligatorii, dar o etichetare pe bază de coduri de culori ar permite „o interpretare mai ușoară“.

Bart Vandewaetere, șeful departamentului pentru relațiile cu instituțiile europene, de la Nestlé a declarat pentru FoodNavigator că etichetarea nutrițională propusă de cele șase companii va arăta exact ca sistemul voluntar tip semafor al Marii Britanii, atât în ceea ce privește aspectul său vizual, cât și ca formulare.

El a adăugat că: ”Numai culorile s-ar putea să difere un pic; evaluarea culorii se va baza pe dimensiunea porției și nu pe o evaluare raportată la 100 g / ml de produs. Acest lucru este încă subiect de discuție în grupul operativ  stabilit.“

Utilizarea porției induce distorsiuni

Folosirea porției ca referință, în detrimentul cantității de 100 g/ml de produs (la fel ca la sistemul de etichetare din Marea Britanie) a determinat aparția unor critici din partea organismelor active în domeniul promovării sănătății publice, deoarece procedura poate face ca un aliment să treacă în codul culorilor, de la roșu, la chihlimbar, fără să intervinănici o modificare în formularea sa.

Serge Hercberg, profesor de nutriție la Universitatea de Medicină din Paris, a spus că: „Această ”scamatorie” oferă posibilitatea ca anumite produse să ocupe o poziție mai bună, din punctul de vedere al etichetării nutriționale, putând fi clasificate la portocaliu sau chiar verde, în condițiile în care acestea erau mai slab plasate în versiunea originală a ”semaforului”.

„Noţiunea de porție este folosită aici ca un alibi pentru a susține o alternativă care este mai favorabilă producătorilor industriali, și care, în plus, sunt cei care definesc porțiile!“.

Dar, utilizarea porției ca referențial are și susținători, precum profesorul de produse alimentare și sănătate de la University College din Dublin, Mike Gibney. Controlul porției din punct de vedere nutrițional este esențială pentru strategiile de management al greutății, a spus el, și, prin urmare, etichetarea nutrițională pe porție, are sens în aceste condiții. Absența unor porții standardizate, prin lege, în UE nu ar trebui să ne împiedice să construim un sistem robust bazat pe porția care reflectă mai bine consumul real“.

‘Îmbunătățirea sistemului’

Cele șase companii au declarat că au început să exploreze modalități de a îmbunătăți actualul sistem de etichetare nutrițională tip semafor din Marea Britanie pentru a integra mai bine mărimea porțiilor, deoarece  culorile acordate unui produs în cadrul sistemului actual din Marea Britanie s-au bazat pe valoarea unui nutrient per 100g / ml, în timp ce cantitățile de nutrienți au fost date per porție. O abordare per porție pentru ambele cantități de nutrienți (cifre) și culori (forma vizuală) ar spori și mai mult înțelegerea informațiilor furnizate, a spus Vandewaetere, adăugând că produsele alimentare a fost de multe ori vândute în porții, fie mai mici sau mai mari de 100 g.

Hercberg a criticat, de asemenea, inițiativa, considerând-o ca pe o încercare de a evita folosirea unei singure culori globale pentru produs. În Marea Britanie clasele sistemului de etichetare nutrițională alimentară se acordă în mod individual pentru conținutul de nutrienți, ceea ce înseamnă că același produs poate primi o lumină roșie pentru zahăr, dar o lumină verde pentru grăsimi.

Etichetare 5C sau ‘Nutriscore’

Eticheta 5-C franceză, dezvoltată de Hercberg și testată în prezent în unele supermarket-uri în Franța, împreună cu alte etichete de nutriție concurente, face o evaluare globală a profilului global de nutrienți al unui produs. El susține că acest lucru are o mai mare semnificație pentru consumatori.

Directorul general al grupului european pentru drepturilor consumatorilor (BEUC), Monique Goyens a spus că: „Suntem multumiți că aceste companii mari de produse alimentare recunosc în cele din urmă că etichetarea cu ajutorul codurilor de culori tip semafor îi ajută pe consumatori să facă alegeri sănătoase. Ne bucurăm că de-a lungul anilor au ascultat revendicările noastre constante legate de ceea ce consumatorii înțeleg mai bine, astfel încât ei să facă o alegere în cunoștință de cauză.“

Totuși, ea a mai spus că BEUC, de asemenea, respinge intenția alegerii ca referință a porției.

„Nu numai că va fi mai greu pentru consumatori să compare etichetele produselor alimentare și să-și dea seama care este produsul ce reprezintă opțiunea mai sănătoasă, dar chiar îi va induce în eroare pe aceștia.“

Organizația European Heart Network (NHE) cu sediul în Bruxelles a arătat că în timp ce există dovezi concludente că reducerea dimensiunilor porțiilor, a disponibilității și a interesului pentru porțiile de dimensiuni mai mari poate reduce numărul de persoane preocupate să mănânce cantități semnificative de alimente, nu s-a găsit încă nici o dovadă că furnizarea de informații nutriționale pe baza porției poate reduce consumul. „Noi, prin urmare, îndemnăm la prudență“.

Vandewaetere a adăugat că Nestle a salutat sprijinul BEUC și NHE cu privire la introducerea etichetării nutriționale pe coduri de culori și așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu ei în grupul operativ pentru a dezbate în continuare aceste probleme.

Sursa articolului: www.roaliment.ro

Șase giganți din industria alimentară și a băuturilor vor să aducă în Europa modelul britanic tip semafor de etichetare nutrițională
Derulează în sus